RAPORT 2018

Dragi prieteni,

            Ne bucurăm că și anul 2018 a fost un an prielnic pentru a continua activitățile Asociației DANROM. A fost un an în care ne-am consolidat mult mai bine misiunea, considerăm în continuare că promovarea identității etnice, educația și lupta împotriva rasismului sunt principalele priorități ale noastre.

Trecem în revistă o parte din activitățile pe careAasociația DANROM le-a desfășurat, dar și în care membrii asociației s-au implicat.

      1. ROMA SOUNDING BOARD

            Continuarea activității în cadrul GRUPULUI DE DIALOG ŞI COOPERARE PENTRU INCLUZIUNEA ROMILOR (ROMA SOUNDING BOARD ). Grup iniţiat de BANCA MONIDIALĂ, din care fac parte 16 ong-uri la nivel național. Vă reamintim că scopul iniţiativei este de a consulta societatea civilă romă cu privire la următoarelor acţiuni desfăşurate de către Banca Mondială în România cu privire la persoanele de etnie romă. Stagiul lucrărilor din cadrul grupului vor fi făcute publice anul acesta.

       2. ROMA CIVIL MONITOR

            Scopul proiectului este de a monitoriza şi raporta către Comisia Europeană implementarea de către statul român a măsurilor cuprinse în Strategia de incluziune a persoanelor de romilor.

            În primul trimestru al anului 2018 a fost făcut public primul raport privind implementarea de către statul român a măsurilor cuprinse Strategia de incluziune a persoanelor de romilor. Acest raport este public și pe site-ul Asociaţia “DANROM”  (http://www.asociatiadanrom.com/440281481  )

        3. BIROU DE CONSULTANȚĂ EDUCAȚIONALĂ PENTRU ELEVII ȘI STUDENȚII ROMI (BCE DANROM)

             Și anul acesta BCE a avut activitate intensă, am reușit să oferim consultanță la 12 tineri de etnie romă. Sprijinul nostru a constat în îndrumare, accesare de burse și înscrierea în programe de voluntariat și intership. La sfârșitul acestui an am lansat un nou program de voluntariat „Cunoaște-mă înainte de a mă judeca”.

             Vă reamintim că scopul BCE este să ofere servicii gratuite de consultanță educațională privind oportunitățile de studiu pentru ca elevii și studenții romi. BCE oferă sprijinul necesar privind procesul de aplicare, costuri, burse și surse de finanțare disponibile, posibilități de cazare și de transport pentru ca elevii și studenții romi să facă alegerea corectă.

       4. MEMBRII AI COALIȚIEI PENTRU ROMI: ELABORAREA ȘI MONITORIZAREA DE POLITICI PUBLICE.

             Scopul acestui proiect este acela de a crește capacitatea ONG-urilor și a partenerilor sociali de a participa activ la elaborarea și monitorizarea politicilor publice vizând incluziunea romilor.

              În cadrul acestui proiect în an Centenar, romii cer să fie parte a politicilor statului de modernizare din România.

              Pe 10 decembrie 2018, de Ziua Minorităților Naționale, Fundația Agenția Împreună a depus către Cabinetul Primului Ministru și către Administrația Prezidențială o scrisoare însoțită de un memoriu, în calitate de reprezentant al Adunării Naţionale a Organizațiilor Neguvernamentale ale Romilor din România.

              Organizațiile participante anunță ca au demarat lucrul pentru a propune decidenților o strategie guvernamentală care să sprijine, cu adevărat, dezvoltarea comunităților locale cu un număr semnificativ de romi. Documentul va fi înaintat Guvernului în luna februarie 2019. În viziunea Adunării Naționale a Romilor, îmbunătățirea situației socio-economice a minorității romilor din România trebuie făcută având la baza valorizarea diversității etnice, promovarea egalității de șansă și asigurarea echității.

              Strategiile de dezvoltare și incluziune a romilor promovate de Guvernul României în ultimii 27 de ani au avut rezultate extrem de modeste. Acest lucru s-a întâmplat, în primul rând, din cauza guvernelor și politicienilor care au oferit vorbe și intenții în locul resurselor care să genereze fapte.

              Documentul de viziune pornește de la lecțiile învățate din 2001 încoace și provoacă guvernul să folosească cadrul legal care răspunde cel mai bine nevoilor existente la nivel local. Ne propunem ca până în anul 2025 romii să beneficieze de serviciile și resursele necesare care să îi facă participanți activi la dezvoltarea României, prin acces la educație de calitate, servicii medicale, administrație competentă și servicii publice în sprijinul comunităților, valorizând în același timp și bogăția propriei culturi.

              Reducerea clivajelor socio-economice și promovarea identității etno-culturale pentru cei ai căror strămoși au fost, rând pe rând, victimele celei mai lungi forme de servitute din lume (sclavie timp de 500 de ani), țintă a Holocaustului și subiect a măsurilor de integrare forțată promovate de comuniști, a rămas încă o solicitare expresă a mișcării romilor care nu a găsit reacție în lumea politica românească.

Sursa: Agenția Împreună

      5. COLABORĂRI

Din anul 2012, Asociaţia “DANROM” este membră a Grupului Mixt de Lucru din cadrul Prefecturii Brăila,

Din anul 2015, Asociaţia “DANROM” a devenit membră a Grupul Local de Acţiune “Câmpia de vest a Brăilei”.

Din anul 2015, Asociaţia “DANROM”este membră ROMA FORUM.

 

      6. CUM TE POȚI IMPLICA?

Donează…

Contribuția ta - unică sau recurentă - este foarte importantă pentru dezvoltarea serviciilor educaționale oferite copiilor discriminaţi, abandonați, neglijați, dar și tinerilor. Donațiile pot fi efectuate în contul:

IBAN RO95BRDE090SV34377560900

Redirecţionează 2%

Ai avut venituri impozabile anul trecut? Asta înseamnă că ești eligibil pentru a spune statului că 2% din ceea ce îi dai sub formă de impozit să meargă către un impact real pentru educație, pentru copii. Acest lucru nu presupune niciun cost pentru tine, dar agregat înseamnă foarte mult pentru un ONG.

Devino voluntar…

Voluntarii sunt oamenii care fac lucrurile să meargă, fără de care nu am fi putut obține rezultate frumoase cu copiii și tinerii care beneficiază de programele noastre. Alătură-te echipei noastre și contribuie la activitățile directe cu beneficiarii sau aplică pentru o poziție în departamente!

            Dorim să mulţumim membrilor fondatori ai Asociaţia “DANROM”, d-nul Nelu Matei si d-na Elena Dinca, dar şi voluntarilor care ne-au sprijinit în activitatea noastră.

PLAN DE ACȚIUNE

2019

1. Implicarea la nivelul județului prin Grupul de Lucru Mixt din cadrul Prefecturi Brăila a eficentizări, promovării măsurilor afirmative pentru romi.

2. Monitorizarea autorităților locale publice și a reprezentanților formali a romilor din județul Brăila privind implementarea măsurilor din cadrul Strategiei de incluziune a persoanelor de etnie romă.

3. Elaborarea și monitorizarea Strategiei județene privind implementarea și de măsuri anti – discriminare în instituțiile publice la nivelul județului Brăila.

4. Lansarea proiectul „Alegeți corect politicianul”

5. Extinderea proiectului „Cunoaște-mă înainte de a mă judeca”.

6. Pubicarea raportului CEU pe domeniul Educație

 

Raport întocmit de:

Florina Caraivan

Coordonator voluntar proiecte şi programe