Auto – identificarea etnică

Neamuri de romi/Efecte ale istoriei asupra romilor

După anul 1990 asumarea identității etnice a romilor a cuprins alte nuanțe, capitalismul a venit cu modernizarea industriei, ceea ce a dus la diminuarea principalelor meserii tradiționale ale romilor. În perioada interbelică identificarea neamurilor de romi se făcea pe baza meseriilor pe care romii le aveau, iată câteva din cele mai importante meserii care erau principale elemente de identificare a neamurilor din care romii făceau parte:

Prelucrarea fierului[1] - cea mai importantă ocupaţie a romilor a constituit-o prelucrarea metalelor, pe de o parte, înzestrare moştenită încă din antichitatea indiană, pe de altă parte, necesitate de supravieţuire, completând nevoile unei economii de tip pastoral-agrar. Ceea ce aduc nou meșterii romi este specializarea pe domenii meşteşugăreşti. De exemplu, prelucrarea fierului (fierăritul) cuprinde meseriile: fierăria propriu-zisă, potcovăria, caretăria şi feroneria (prelucrarea artistică a fierului).

Prelucrarea materialelor preţioase[2] - una dintre ocupaţiile tradiţionale importante ale romilor este şi prelucrarea metalelor preţioase (argintul şi aurul). De la început trebuie făcută diferenţierea dintre rudari (numele lor provine de la cuvântul slav. Ruda=minereu) - care se ocupau iniţial cu extragerea aurului din nisipul râurilor, abia mai târziu (sfârşitul secolului al XVIII-lea şi mai ales secolul al XIX-lea) trecând la prelucrarea lemnului şi zlătari (din slav. Zlato = aur), care se ocupau cu prelucrarea aurului. Zlătarii - aurari s-au confruntat, într-un anumit moment istoric nu foarte exact cunoscut, cu o interdicţie a muncii lor, meşteşugul prelucrării aurului fiind preluat de argintari, fapt păstrat şi astăzi. Rudarii sunt meşterii romi care se ocupă astăzi cu prelucrarea lemnului. Iniţial, rudarii, după cum le arată şi numele (vezi cuvântul slav ruda = minereu), se ocupau cu spălatul aurului: ei culegeau aurul din nisipul râurilor (mai ales în Transilvania), printr-o tehnică pe care deja am descris-o, şi îl topeau în lingouri. Ulterior a avut loc un transfer ocupaţional sau o reconversie profesională, rudarii trecând la prelucrarea lemnului. În cadrul acestei ocupaţii, au apărut specializări/meserii: rudăritul propriu-zis – butnarii, care fac obiecte casnice din lemn (blide, căni, doniţe, maiuri de bătut rufe etc.) şi covătarii/albierii care fac albii şi coveţi; lingurăritul – lingurarii, care confecţionează linguri, linguriţe, cupe, linguroaie, polonice; fusăritul – fusarii, meşteri în confecţionarea fuselor; lădăritul – lădarii, specializaţi în mobilier (mese, scaune, dulapuri etc.), dar mai ales în lăzi de zestre, lăcriţe (cutii mici de lemn), hambare şi tronuri (lăzi mari de ţinut mălaiul sau alte cereale).
Muzica[3]  - S-a scris mult despre lăutari şi despre muzica lăutărească. Ceea ce nu ştiu însă cu limpezime cercetătorii, pentru romi este un lucru cunoscut: muzica romani este arta din interiorul comunităţii, cu caracter ritualic (cântecul de nuntă, bocetul etc.) sau neritualic, vocală şi instrumentală. Muzica lăutărească, în schimb, este ocupaţie aducătoare de venituri şi aparţine profesioniştilor interpreţi ai muzicii populare autohtone. O privire în istorie ne spune că la 1600, lăutăria era considerată o îndeletnicire de ruşine a robilor, şi de aceea căsătoria cu un lăutar era interzisă prin reglementări juridice stricte. În 1775, în Ţara Românească, sub domnia lui Alexandru Ipsilanti, lăutarii se constituie ca breaslă, cu vătafi (şefi) şi catastih (carte de îndatoriri). Muzica lăutărească este caracterizată de câteva elemente esenţiale: spontană; cu multă improvizaţie (de aceea, în prezent, lăutarii romi au ales jazz-ul, arta improvizaţiei şi a variaţiunii); bogată; variată; cu ritmuri suple şi combinate – de la suav la pătimaş, de la jalnic la exuberant, de la graţios la impetuos; de natură transpozitivă (transcrie muzica autohtonă într-o manieră necunoscută autohtonilor); cu ample valenţe interpretative (imită uneori trilurile păsărilor); folosește aşa numită "gamă țigănească". 

Cărămidăritul. Ursăritul. Negustoria de cai [4] - în cadrul ocupaţiei legate de construcţia caselor, romii stăpâneau foarte bine meseria de cărămidari, în prezent pe cale de dispariţie. Cărămizile nearse (chirpici în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Moldova; Transilvania şi Banat), au constituit, în special în zonele de câmpie şi de podiş (Transilvania), acolo unde nu se găsea lemnul, principalul material de construcţie. O altă ocupaţie dispărută în zilele noastre a fost ursăritul/umblatul cu ursul (practicat de către ursari), activitate situată între spectacolul de circ şi vindecare magică. Valorificând semnificaţia ursului ca simbol al puterii, fertilităţii şi reînnoirii ciclurilor naturii, cu virtuţi curative şi de protecţie, ursarii făceau din spectacolul de dresaj al ursului, un ritual cu multiple semnificaţii şi funcţii: protecţia casei de atacul animalelor sălbatice (dacă-ţi joacă ursul în bătătură nu te mai calcă ursul toată iarna); iniţiere, fertilizare şi fecundizare (călcătura ursului este un joc la feciori de însurat şi fete de măritat); vindecare (călcătura ursului vindecă de iele, de sperietură, de deochi, de farmece, de cununii legate şi de alte boli aduse prin mijloace magice). Una dintre ocupaţiile dispărute ale romilor a fost geambaşia sau negustoria de cai. De aceasta se ocupau mai ales lovarii din Transilvania, fiind una dintre ocupaţiile importante ale romilor unguri din fostul Imperiu Austro-Ungar. Legendele spun că romii geambaşi cunoşteau graiul cailor.

După perioada comunistă, romii se confruntă cu un alt tip abordare, sunt recunoscuți ca minoritate națională, numeric a doua după maghiari. Statul român sub presiunile Comisiei Europene elaborează diferite documente privind incluziunea romilor, documente care conțin măsuri pro rome şi anti-discriminare, din păcate aceste măsuri nu sunt puse în aplicare, nu există metodologie și buget, totul limitându-se la indicatori pe hârtie. Interesul clasei politice și a reprezentanților statului față de comunitățile de romi este diferit față de celelalte decade istorice, romii datorită gradului ridicat de sărăcie și a lipsei educației devin o masă de manevră electorală, existând un scop clar în ai menține într-un grad ridicat de sărăcie și non-educație. Apariția organizaților neguvernamentale și lupta acestora cu factorii care periclitează viața social – economică a romilor este principalul efect pozitiv pe care îl aduce perioada de după comunism, romii reușind să aibă prin aceste organizații o metodă de a se informa, educa, reabilita.

Etnia romă: Asumare sau asimilare?

Toate aceste meserii edificatoare ale neamurilor de romi dispar în proporție de 80 % periclitând statul socio-economic al romilor. Neputând vorbi de o continuitate în meseriile tradiționale rome, automat elementul de identificare etnică a romilor dispare și observăm o reticență a romilor de a-și declara etnia la recensământ, bineînțeles alimentată și de alte motive (scăderea stimei de sine, prejudecăți, discriminare).

Până astăzi nimeni nu a putut inventa un "aparat" de identificat etnia, principalul mod de identificare fiind asumarea etnică acompaniată de elementele identitare etnice (limbă, port, tradiție). În România, romii sunt singura etnie care nu aparține unui popor anume, chiar dacă se fac referiri la proveniența romilor ca venind din India, nu există asumare și elemente clare care susțină această teorie, devenind aproape imposibil de dovedit ținând cont că romii în pelerinajul lor prin lume au suferit multe modificări de limbă, tradiții și chiar de port.
Nu este definit nici astăzi clar ce se dorește prin programele de incluziune/integrare a romilor, din perspectiva activiștilor romi se doresc drepturi egale, măsuri de stimulare educațională pentru a echilibra șansele la o viață normală, lipsa rasismului, etc. Toate acestea motivate de repercusiunile istorice de care au suferit romii (sclavia și holocaustul). Din perspectiva statului, care este impulsionat ca stat membru UE să aplice măsuri clare de integrare, nu există o voință de a aplica măsuri concrete de dezvoltare a comunităților de romi, existând mai degrabă un interes electoral, romii fiind priviți ca o bună masă de manevră în perioada alegerilor electorale. Regăsim puține politici publice dedicate direct etniei rome, iar ce există nu se aplică, nu existe norme de implementare și nici linii de finanțare directe. Cu toate aceste cu sau fără implicarea statului și a ong-urilor rome, există o asimilare etnică ceea ce pune în pericol identitatea etnică a romilor. Asimilarea identitară este motivată de prejudecăți, discriminare, lipsa stimei de sine. Mai asistăm la un fenomen care nu face parte din nicio măsură de politică publică a niciunui actor interesat de incluziunea romilor și anume, căsătoriile mixte. Acesta este mod de asimilare identitară etnică, foarte mulți din cei de etnie romă care se căsătoresc cu un/o partener/ă din etnia majoritară tind să își renege etnia din care fac parte, sunt situații când acest aspect este impus de familia majoritară, sunt situații în care romii cred că aceasta este șansa lor de a fi priviți ca cetățeni cu drepturi depline și neetichetați. Asimilarea identității etnice a romilor are un risc major pentru valorile etniei rome, se pierd elementele de identitate etnică (limbă, port, tradiții). Pierderea identității etnice a romilor stă la baza numărului scăzut de romi care şi-au declarat etnia la ultimul recensământ.

Cât de rom sunt?

Este mult mai ușor ca activist rom să faci o analiză asupra identității etnice proprii, având un bagaj de cunoștințe istorice despre romi și pârghii de informare. Interacţiunea mea cu incluziunea romilor se întâmplă în anul 2010 când am semnat un contract de prestări servicii cu primăria Făurei în calitatea mea de expert local pe problemele romilor în devenire, pentru că pe parcursul a doi ani să beneficiez de formare profesională din partea Agenției Naționale pentru Romi. Până acel moment nu știam mai nimic despre etnia romă, știam că sunt rom, că vin dintr-o familie de romi, singurul element de identitate etnică pe care îl vedeam, era muzica, tatăl meu fiind muzicant. Pentru lumea lăutarilor este un avantaj să fi de etnie romă, ba mai mult aș putea spune că este o rușine să fi de etnie român, romii fiind considerații cu un simț muzical mai dezvoltat din naștere. De aceea am considerat că este un atu faptul că sunt de etnie romă având o calitate în plus, chiar dacă nu profesam lăutăria. Niciodată nu am considerat că sunt inferior cuiva datorită etniei, stabilitatea economică, cei "șapte ani de acasă" îmi dădeau puterea să înțeleg că sunt egal cu cei din jurul meu și nu trebuie să permit să fiu tratat cu superioritate. Modul acesta de gândire m-a ajutat foarte mult în ceea ce urma să profesez după anul 2010.

Principalele cauze ale vulnerabilității sunt: lipsa susținerii de către stat prin politici publice, indiferența societății și lipsa stimei de sine. În cazul meu, aș fi fost vulnerabil din două categorii, rom dar și persoană cu dizabilități, aveam două dizabilități deloc de neglijat, un picior amputat (purtător de proteză) și grad de acuitate scăzut. Într-o societate în care ori ce mic element fizic te făcea diferit de ceilalți, eu am continuat să cred că pot face ceva pentru semenii mei. Instituția în care urma să îmi desfășor activitatea era privită de toată lumea că fiind o instituție de "gheață "... Eu, un vulnerabil, fără niciun fel de pregătire în domeniul administrației publice, care nici etnia nu mi-o cunoaştem prea bine, sunt elemente care ar fi anunțat un drum anevoios.

Romii din Făurei

Pentru primăria din Făurei, pentru majoritarii din localitate, problemele romilor se focalizau asupra a două neamuri de romi, spoitori și fulgari (singurii vorbitori de limba romanii), restul romilor fiind romii de vatră, caștalii care nu prezentau probleme sociale, economice sau de altă natură, majoritatea fiind angajați, proprietari de locuințe. În Făurei vorbim de un număr de 500 de romi (332 - recensământul 2011) dintr-un total de 3200 de locuitori, nu există o comunitate compactă de romi, romii fiind dispersați pe întreaga rază a localități. Nu s-au numărat niciodată conflicte interetnice, asta datorându-se și dispersări romilor pe raza localității. Diferențe existau, mai ales sociale, economice dar în primul rând educaţionale. Spoitori într-un număr de 200 de persoane reprezentau neamul cu problemele cele mai stringente, 95 % erau neșcolarizați, ceea ce reprezenta pentru mine o principală problemă de care trebuia să mă ocup. Și ceilalți romi nu stăteau prea bine la acest capitol, până-n 2010 niciun rom nu era absolvent de studii superioare. Pentru a încerca să îmi creionez o situație clară a motivului lipsei de educației în rândul spoitorilor, trebuia să stau de vorbă cu fiecare în parte, să fac un profil al fiecărei familii, nu doar a neamului, pentru că am observat că fiecare dintre ei aveau o concepție diferită despre școală influențată de diferiți factori. Există o temere personală de a face această analiză în primul rând de faptul că nu eram vorbitor de limba romanii, nu știam cât de mult vor considera că sunt de-al lor ținând cont că până atunci nu prea ne intersectăm, nu proveneam dintr-o familie cu tradiții, nu știam să fac diferența între tradiție și cutumă, în familia mea pe care o consideram ca fiind de lăutari, dar cu istorie scurtă a lăutariei, bunicul din partea tatălui fiind cismar, alt frate al bunicului era fierar, nu a existat o continuitate de meserii din care să îmi pot forma un profil etnic identitar, familia nu îmi impunea identitatea etnică, iată o serie de elemente pe care nu le cunoșteam despre identitatea romă. Spoitori din Făurei în general nu sunt violenți sau vulgari, o mare parte din ei sunt comercianți sau crescătorii de animale, piața de desfacere este tot la români din localitate și de aici ext=ista interesul de a avea o colaborare bună cu majoritarii. Acceptă chiar un compromis religios pentru a se apropia de majoritari și a-și forma relații solide, copii lor erau botezați ortodox de românii din localitate. Situația locativă era la un nivel mediu și acest fapt se datoră vecinilor majoritari care aveau geamuri termopan, gard, iar spoitorii se ambiționau să țină pasul cu cei din jurul lor.

Absorbția religioasă nu a ajutat deloc accesul la educație al romilor spoitori, probabil și datorită neimplicării bisericii ortodoxe. Majoritatea dintre ei erau beneficiari de măsuri sociale, o parte din schimbările legislative condiționa frecventarea școlii a copiilor cu vârstă școlară. Acest aspect a stat la baza convingerii spoitorilor de a-și înscrie copiii la școală. Bătrânii din comunitate erau cei care se opuneau vehement înscrierii copiilor la școala și în special a fetelor care din punctul lor de vedere punea în pericol o parte din tradiții, Puritatea fetelor, măritatul fetelor virgine era o principală tradiție care implică și un obicei de plată a virginității, era principalul motiv de a refuza înscrierea la școală, faptul că fetele ar fi putut umbla libere printre gagii ar fi prezentat un real pericol asupra purității lor. Dar aspectul economic îi împinge pe cei mai tineri să facă o ruptură de tradiție și nu era singurul motiv, faptul că semnau documente (cu degetul) în primărie le dădea o stare de neîncredere. Aceste două motive le-am folosit pentru a-i convinge să-și înscrie copiii la școală, chiar și pe fete.

În toamna anului 2010 am avut bucuria de a avea 6 elevi spoitori (4 fete și 2 băieți), și spre surprinderea cadrelor didactice chiar frecventau cursurile școlare. Un aspect de reținut este asupra portului, după numai un semestru de școală, fetele condiționează familia privind frecventarea școlii cu faptul că nu mai doresc să poarte portul tradițional pentru că râd colegii de ele. Acest aspect a adus o transformare destul de importantă în comunitate, în portul fetelor de etnie romă, trecerea de la fustă lungă la pantaloni. Acest aspect a ridicat și vârsta fetelor de măritat (peste 16 ani), în 2018 vorbim de o frecvență a înscrierii elevilor romi spoitori de 100 %, iar de frecventarea cursurilor școlare de 90%. Și în celelalte neamuri de romi există modificări majore, din anul 2010, în fiecare an există romi care se înscriu la facultate pe locurile speciale pentru romi. În anul 2011, am reușit să implementez un program de tip „A doua șansă”, reușind să înscriu 10 romi spoitori și să obțină diplomă de absolvire a patru clase, urmând să ca toți să obțină carnete de conducere, ceea ce i-a ajutat să își dezvolte afacerile.

Astăzi elementul principal de identificare etnică a spoitorilor din Făurei rămâne limba. Portul și tradițiile fiind diminuate. Portul îl mai întâlnim la cei mai în vârstă, iar din obiceiuri rămase, fetele trebuie să fie virgine atunci când se mărită, în aceasta constă onoarea familiei, iar mirele plătește acest simbol al purității, iar un alt obicei cu fond religios, niciunul nu consumă carne de porc.

Concluzii

Prezentul articol scoate în evidență absorbția etnică identitară a neamurilor de romi, pe alocuri observăm și o absorbție religioasă. Situația diferă de la caz la caz, în cazul spoitorilor din Făurei mediul social economic, cultura, educația (element nou) dar și religia stau la baza pierderii anumitor elemente de identitate etnică, în cazul caștaliilor din Făurei (nevorbitorilor de limba romanii) nu putem vorbi de motive clare ale absorbţiei pentru că ele nu există, ori sau pierdut în timp, ori nu au existat niciodată, iar meșteșugurile practicate au fost doar surse aducătoare de venit, neexistând o continuitate a meseriilor, în cazul acesta vorbim de o auto-identificare etnică transmisă din strămoși care nu are la bază nici un element pur de identitate, “Sunt rom, pentru că așa m-am născut...” spune un localnic de etnie romă din Făurei.

Autor: Daniel Caraivan